Cuburi aperitiv cu somon afumat și cozi de ceapă verde 😋


Ingrediente
400gr cremă de brânză
50gr smântână 30% grăsime
4-5 cozi de ceapă verde
100gr somon afumat
1 plic gelatină
3 linguri apă rece
Sare roz de Himalaya
Piper mozaic proaspăt măcinat
4 felii pâine toast integrală


Mod de preparare
Se tapetează o tavă pentru chec cu folie alimentară. Se decojesc feliile de pâine integrală și se pun în tavă pe un strat.

Crema de brânză se amestecă cu smântâna. Se adaugă somonul tăiat bucăți mici și cozile de ceapă verde tăiate mărunt. Se amestecă pentru omogenizare. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe. Gelatina se pune într-o cratiță mică. Se adaugă 3 linguri apă și se lasă la hidratat un minut. Apoi se pune la foc mic și se lasă până se topesc granulele de gelatină. Apoi se adaugă în compoziție și se amestecă pentru omogenizare. Se toarnă compoziția în tavă peste feliile de pâine integrală și se nivelează frumos cu o spatulă.

Apoi se pune tava în frigider pentru minim o oră. Eu am lăsat-o pe timpul nopții. Dimineața am scos aperitivul cu ajutorul foliei. Apoi l-am tăiat cuburi. În funcție de preferințe puteți să îl decorați cu somon afumat. Este delicios alături de felii de roșii bine coapte 😋

Brânză Neufchatel coaptă cu ciocolată, chili și miere 😋


Ingrediente
200gr brânză Neufchatel
2-3 linguri fulgi de ciocolată neagră 50% cacao
1-2 lingurițe miere de albine
Chili sau Harissa


Mod de preparare
Se pune brânza Neufchatel într-o tavă mică sau într-un vas ramekin.

Se crestează puțin și se adaugă fulgi de ciocolată. Se presară chili (eu am pus harissa de data aceasta, un condiment tunisian asemănător cu chili) în funcție de preferințe.

Apoi se adaugă mierea de albine. Brânză Neufchatel o puteți înlocui cu brânza Camembert.

Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180° pentru 8-10 minute până când se topește brânză în interior.

E delicioasă alături de câteva felii de pâine prăjită sau pâine integrală 😋

Brioșe aperitiv cu brânză proaspătă de capră și pătrunjel verde 😋


Ingrediente
Pentru 6 brioșe
100gr brânză proaspătă de capră
50ml ulei
150gr făină
115gr iaurt grecesc
1 linguriță praf de copt
1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
1/2 linguriță rozmarin uscat
2 lingurițe pătrunjel verde tocat
1 praf de sare


Mod de preparare
Într-un bol se amestecă făina cu praful de copt, bicarbonatul de sodiu, praful de sare, rozmarinul și pătrunjelul verde. Se adaugă uleiul pe toată suprafața și se amestecă ușor cu ajutorul cozii unei linguri de lemn.

Apoi se adaugă iaurtul și se amestecă până când nu se mai vede făina. Nu trebuie să omogenizați aluatul.

Se adaugă și brânza de capră tăiată bucățele și se amestecă ușor până se încorporează.

Apoi se pune aluatul în forme pentru brioșe. Eu am folosit o tavă pentru brioșe din silicon și nu a fost nevoie să adaug hârtii pentru copt brioșe.

Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 200° pentru 20 de minute.

Brioșele aperitiv cu brânză proaspătă de capră și pătrunjel verde sunt delicioase calde, simple sau alături de câteva felii de castravete, roșii, ceapă verde… în funcție de preferințe 😋

Brioșe cu dovlecel, telemea și roșii cherry 😋


Ingrediente pentru 12 brioșe
200gr făină
2 ouă
2 dovlecei mici
100gr brânză telemea de oaie
100gr smântână 30% grăsime
30ml ulei vegetal
1 praf de copt
1 prag de sare
Roșii cherry
Mix semințe
Unt pentru uns tava


Mod de preparare
Se dă dovleacelul pe răzătoare și se pune la scurs. Se bat ouăle împreună cu praful de sare cu ajutorul unui mixer. Se adaugă uleiul, apoi smântâna, brânză telemea rasă. Se amestecă pentru omogenizare. Într-un bol se amestecă făina cu praful de copt, apoi se adaugă peste compoziția umedă. Se unge o tavă pentru brioșe cu unt la temperwtura camerei cu ajutorul unei pensule pentru bucătărie. Se pune compoziția câte 3/4 în fiecare forma. Se pune în fiecare câte o roșie cherry, apoi se presară mixul de semințe.

Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180° până cresc brioșele și se rumenesc frumos.

Crutoane cu ierburi aromatice și usturoi 😋


Ingrediente
4 felii pâine veche de câteva zile
1 linguriță cu vârf Verdețuri de Provence
1/2 linguriță praf de usturoi
Sare roz de Himalaya
3-4 linguri ulei de măsline extra virgin


Mod de preparare
Se taie feliile de pâine cubulețe cât mai egale. Într-o tigaie se pune uleiul de măsline la încins, se adaugă ierburile de Provence, praful de usturoi și sare. Se lasă 1 minut cât să își elibereze aromele, apoi se adaugă cubulețele de pâine. Se amestecă bine pentru omogenizare, apoi fie le puneți într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și le coaceți în cuptorul preîncălzit la 200° timp de aproximativ 10 minute, fie le lăsați în tigaie și le amestecați des prin mișcarea tigăii sau cu ajutorul unei spatule, până când devin ușor crocante și rumene.

Sunt delicioase alături de diferite supe cremă, Shakshuka, Ratatouille sau pur și simplu simple. Băiețelul meu le mănâncă pe post de „Bake Rolls cu usturoi” 😋

Ciuperci brune umplute cu ouă de prepeliță, bacon și cașcaval 😋


Ingrediente:
5 ciuperci champignon brune mari
5 ouă de prepeliță
30gr bacon afumat
3 linguri cașcaval ras
1 linguriță pătrunjel verde
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat


Mod de preparare
Se spală foarte bine ciupercile. Se sărează puțin.

Se adaugă în fiecare ciupercuța bucățele de bacon. Se sparge cu grijă în fiecare ciupercuță câte un ou de prepeliță. Se presară cașcaval ras, sare și piper. Se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, apoi se pune tava în cuptorul preîncălzit la 200° pentru aproximativ 20-30 minute până cand ciupercuțele și ouăle de prepeliță sunt gătite.

Se presară pătrunjel verde pe ciupercuțele proaspăt scoase din cuptor. Sunt delicioase cu roșii cherry 😋

Brioșe cu zucchini, bacon, feta și roșii cherry 😋


Ingrediente:
2 zucchini
200 gr bacon tăiat cubulețe
Câteva roșii cherry
100gr brânză feta
200ml smântână pentru gătit
8 ouă
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
Oregano uscat
2 linguri ulei de floarea soarelui pentru uns tava


Mod de preparare
Zucchini se taie fâșii subțiri și se așază într-o tavă de brioșe unsă în prealabil cu ulei. Se adaugă cubulețe de bacon și roșii cherry.

Apoi se amestecă 8 ouă cu smântână pentru gătit, sare, piper, Oregano uscat și se adaugă peste zucchini, bacon și roșii cherry. Se pune câte un cubuleț de brânză feta. Se poate înlocui brânza feta cu Cheddar sau Parmezan ras.

Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 200° timp de 30 de minute.

Batoane de pește (Fish Fingers) 😋

Sunt sigură că mulți dintre voi, atunci când auziți de batoane de pește vă gândiți la fast food, mâncare nesănătoasă și muuult ulei… Batoanele de pește din supermarketuri sunt pline de tot felul de alte chestii, mai puțin pește…. De aceea, azi m-am gândit să vă schimb părerea despre batoanele de pește… ele pot fi și bune și sănătoase, doar dacă le preparați singuri în bucătăria voastră 😊 Și, cel mai important conțin pește…


Ingrediente
600gr file de șalău
100gr pesmet panko
50gr parmezan ras
2 lingurițe boia de ardei dulce
1/2 linguriță sare roz de Himalaya
1/2 linguriță piper proaspăt măcinat
Pentru aluat
2 ouă
2 linguri maioneză
4 linguri făină albă
1/4 linguriță piper proaspăt măcinat
1/4 linguriță sare roz de Himalaya


Mod de preparare
Peștele se spală și se tamponează cu un șervețele absorbant. Se taie batoane. Într-un bol se amestecă pesmetul panko cu parmezanul ras, cele două lingurițe de boia de ardei dulce, o jumătate linguriță sare și o jumătate linguriță piper. Într-un alt bol se amestecă ouăle bătute cu ajutorul unei furculițe cu făina, maioneza, sare și piper. Se trece câte un baton de pește prin compoziția de ou, apoi prin pesmet și se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

Prin compoziția de ou se trec bucățile de pește cât mai repede, nu se lasă în bol ca să nu devină apoase. Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 220° pentru 13 minute până când batonașele devin rumene și crocante.

„Pizza pe băț” 😋

„Pizza pe băț” … așa le-a numit băiețelul meu pe aceste „chestii” comestibile create într-una din sesiunile noastre de gătit împreună 😊 Ingrediente
1 pachet aluat pizza
Câteva felii de salam uscat
Roșii cherry
Parmezan ras
Oregano uscat
Ulei de măsline extra virgin
Pentru sos
500ml suc de roșii
1/2 linguriță oregano
1/2 linguriță busuioc
1/2 linguriță sare roz de Himalaya
3 linguri zahăr
1 foaie dafin
Piper mozaic proaspăt măcinat


Mod de preparare
Aluatul de pizza se taie fâșii lungi. Se ia câte o sfâșie și se aranjează frumos în spirală pe câte un bețisor pentru frigărui alternându-se fâșia de aluat cu felii de salam împăturate în 4 și/sau roșii cherry. Apoi se ung frigăruile formate cu ajutorul unei pensule pentru bucătărie cu ulei de măsline extra virgin amestecat cu oregano uscat. Apoi se presară puțin parmezan ras. Se pun „frigăruile” formate într-o tavă tapetata cu hârtie de copt și se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180° pentru aproximativ 10 minute.

Pentru sos se amestecă toate ingredintele într-o cratiță mică pentru sosuri și se lasă la fiert la foc mediu până scade puțin și se îmbină toate condimentele. Apoi când i se reduce la jumătate volumul se stinge focul și se lasă la răcorit câteva minute înainte de servire.

Humus cu avocado


Ingrediente:
2 conserve naut
3 avocado
4 căței de usturoi
Sucul de la un lime
Sare roz de Himalaya
Pasta de tahini (am folosit pastă de tahini făcuta de mine… reteta o găsiți aici cu un search printre articole)
2 linguri ulei de măsline extra virgin
Piper în 4 culori proaspăt măcinat pentru decor

Mod de preparare Conservele de năut se scurg de apă. Avocado se curăță de sâmburi și coajă. Usturoiul se curăță și se pisează. Într-un bol se amestecă năutul cu avocado, usturoiul pisat, sucul de la un lime, sare, ulei de măsline și pasta de tahini. Se mixează foarte bine cu ajutorul unui blender vertical. Pentru plating am folosit puțin piper în 4 culori proaspăt măcinat 😋