Tort raw-vegan cu cremă de vanilie și fructe de pădure😋


Ingrediente
Pentru blat
100gr migdale
100gr curmale
20gr fulgi nucă de cocos
20gr cacao neagră
2-3 linguri apă
1 praf de sare


Pentru cremă
280gr caju
120gr miere de salcâm bio
100gr ulei de cocos bio topit
2 linguri esență de vanilie
60ml suc de lămâie
150gr fructe de pădure congelate
Pentru decor
Afine
Sos de curmale bio


Mod de preparare
Pentru blat se adaugă în vasul unui robot de bucătărie migdalele, curmalele, fulgii de cocos, cacao, praful de sare. Se mixează până se obține fărâmituri. Apoi se adaugă 2-3 linguri de apă și se mai mixează până se obține un amestec lipicios. Se adaugă aluatul într-o formă cu pereți detașabili. Se presează ușor cu o lingură, apoi se pune tava deoparte până la prepararea cremei.

Pentru cremă se hidratează caju-ul minim 4 ore sau cel mai bine peste noapte. Apoi se scurge de apă și se pune în vasul unui blender. Se adaugă mierea, sucul de lămâie, uleiul de cocos topit, vanilia. Se procesează până se obține o cremă. Apoi se pune jumătate din crema obținută într-un bol. Se adaugă fructele de pădure congelate peste restul de cremă și se procesează din nou. Apoi se toarnă cele 2 creme alternativ peste blat.

Se acoperă tava cu o folie alimentară și se pune în congelator pentru minim 2 ore. Înainte de feliere se scoate cu 30 de minute din congelator. Se decorează cu fructe proaspete. Eu am ales afinele pentru decor și un sos de curmale bio. Se păstrează până la o lună în congelator, dacă rezistați atât timp. Un desert delicios și sănătos 😋

Tort raw vegan cu fructe de pădure😋


Ingrediente
Pentru blat
100gr nucă
50gr prune uscate fără sâmburi
150gr curmale fără sâmburi
1 lingură unt de cacao bio
1 lingură cacao
1 lingură sirop de agave
2-3 linguri apă
Pentru cremă
200gr caju
250gr fructe de pădure
50gr unt de cacao
2 linguri miere crudă de zmeură
Pentru decor
Sirop de curmale
Fructe de pădure


Mod de preparare
Caju-ul folosit la cremă se pune la hidratat în apă rece timp de 2 ore. Pentru blat se amestecă toate ingredientele în vasul unui robot de bucătărie și se mixează până se obține o pastă omogenă care se nivelează frumos într-o tavă cu pereți detașabili tapetată cu hârtie de copt. Ideal e să folosiți o tavă cu diametru de 20cm. Eu nu am avut și am folosit o tavă cu diametru de 23cm.

Se pune tava în congelator pentru 15minute sau până când e gata crema. Caju-ul pus la hidratat se scurge de apă. Se pune în vasul unui blender. Se adaugă fructele de pădure. Eu am folosit fructe de padure congelate, pe care le-am decongelat și le-am lăsat la scurs. Se adaugă untul de cacao și mierea de albine. Se mixează ingredientele foarte bine până când se obține o cremă. Se adaugă crema peste blat.

Se nivelează frumos și se pune tava în congelator pentru minim 2 ore. Eu l-am lasat peste noapte. Înainte de servire l-am decorat cu fructe de pădure și sirop de curmale. Este delicios și sănătos 😋
Notă: Tortul se scoate din congelator cu 30 de minute înainte de servire.