Salată cu baby spanac, căpșuni, ananas, paste, merișoare și caju


Ingrediente
150gr pene ecologice din faină de hrișcă
200gr căpșuni
200gr ananas cuburi
100gr baby spanac
50gr caju crud
50gr merișoare confiate
Pentru dressing
Sucul de la o jumătate de portocală
100gr iaurt grecesc
1 lingură muștar Dijon
4 linguri ulei de măsline extra virgin
3 linguri oțet de mere
2 linguri miere crudă de zmeură
2 lingurițe mac
Optional sare roz de Himalaya și piper mozaic proaspăt măcinat în funcție de preferințe


Mod de preparare
Se fierb pastele conform instrucțiunilor de pe pachet. Puteți folosi pastele preferate. Într-un bol se adaugă spanacul, cubulețele de ananas, căpșunii tăiați sferturi, pastele fierte și scurse de apă, caju-ul și merișoarele. Se prepară dressingul prin amestecarea tuturor ingredientelor într-un borcan cu capac. Se toarnă dressingul peste salată și se amestecă foarte bine pentru omogenizare. Opțional puteți adauga puțină sare și piper proaspăt măcinat 😋

Salată grecească cu paste 😋


Ingrediente:
200gr paste farfalle
2 castraveți
Câteva roșii cherry tăiate în jumătăți
1 ceapă roșie
1/2 ardei roșu
Câteva măsline kalamata fără sâmburi, tăiate în jumătăți
200gr feta
Sucul de la o lămâie
2 linguri oțet din vin roșu
1/4 cană ulei de măsline extra virgin
1/2 linguriță praf de usturoi
1/2 linguriță oregano
Sare roz de Himalaya
Piper în 4 culori proaspăt măcinat


Mod de preparare
Pastele se fierb conform instructiunilor și se scurg de apă. Castraveții se taie sferturi. Ceapa roșie se taie mărunt. Roșiile cherry se taie jumătăți, la fel și măslinele. Feta se taie cubulețe. Într-un bol se pun toate legumele, măslinele, feta și pastele. Din sucul de lămâie, oțetul din vin roșu, uleiul de măsline extra virgin, praful de usturoi, oregano, sare și piper se prepară un dressing prin amestecarea tuturor ingredientele. Apoi se adaugă dressingul peste salată. Se amestecă pentru omogenizare și se lasă 15minute înainte de servire 😋