Mic dejun „flower power” 😃

Ingrediente:
1 blat pizza
3 crenvurști
3 gălbenușuri de ou
50gr mozzarella rasă
Sare roz de Himalaya
Piper în 4 culori proaspăt măcinat


Mod de preparare
Blatul de pizza se taie cu ajutorul unei cani mai mari astfel încât să aveți 3 cercuri. Crenvurștii se crestează cu grijă și se aranjează frumos în mijlocul fiecărui cerc de aluat. Apoi se formează o floricică din aluat în jurul fiecărui crenvurști cu ajutorul unei scobitori, prin plierea aluatului în fiecare tăietură a crenvurștiului.

Se adaugă puțină mozzarella în fiecare floricică. Se pun floricele pe o tavă tapetata cu hârtie de copt. Se adaugă în fiecare floricică cu grijă cate un gălbenuș de ou. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe. Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180° pentru aproximativ 10 minute.

Salami egg cups

Un mic dejun de weekend delicios 😋
Ingrediente:
Pentru o bucată: 4 felii salam uscat
1 lingură mozarella rasă
1 ou
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat


Mod de preparare
Se unge cu putin ulei o tavă pt brioșe. Se aranjează feliile de salam (câte 4 ca în poză, formând un coșuleț). Se adauga mozzarella și se sparge un ou. Se condimenteaza cu sare si piper. Se pune tava în cuptorul preincalzit la 180° pentru 10 minute sau până sunt făcute ouăle.

Omletă cu ton și ardei roșu 😋

Azi vă propun o omletă delicioasă în varianta mai sănătoasă, coaptă în cuptor 😋
Ingrediente:
5 ouă
O conservă de ton bucăți în suc propriu
1 jumatate ardei gras roșu
200ml lapte
2 linguri ulei de măsline extra virgin
Sare roz de Himalaya
Piper în 4 culori proaspăt măcinat
Ierburi de Provence (opțional)


Mod de preparare
Se unge o tavă cu ulei de măsline extra virgin. Se adaugă bucățile de ton scurse de sucul propriu și ardeiul gras roșu tăiat fâșii. Se bat bine ouăle cu ajutorul unui tel. Se adaugă laptele, sare, piper și opțional niște ierburi de Provence. Se adaugă compoziția în tava. Se pune tava în cuptorul preincalzit la 180° pentru aproximativ 10-15 minute sau până când omleta este gata.

Mic dejun delicios și sănătos

Se spune că ar trebui să mâncăm la mic dejun ca un rege și la cină ca un cerșetor. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu prea mănâncă un mic dejun adecvat și, în nici un caz, un mic dejun copios. În ceea ce mă privește, micul dejun e un lux de weekend 🙂 Micul dejun are rolul de a oferi energie pentru întreaga zi, motiv pentru care ar trebui să conțină cereale integrale, alimente bogate în calciu, proteine și fructe bogate în vitamine și minerale. Azi nu vă voi propune un mic dejun ca la carte, dar vă voi propune un mic dejun sănătos și delicios. Am eliminat cerealele integrale din rețeta micului dejun perfect și i-am făcut un plating de senzație… așa ca să vă induc în eroare… 😁😜

Micul meu dejun sănătos și delicios e doar un mic dejun sănătos și delicios… 😃 Nu conține cartofi prăjiți, nici ou ochi. E o reinterpretare sănătoasă a clasicei farfurii cu cartofi prăjiți și ou ochi… și e pregătită cu multă dragoste pentru băiețelul meu.

Mic dejun sănătos și delicios
Ingrediente:
200gr iaurt grecesc
1 piersică din compot
1 măr verde