Crumble cu căpșuni și rubarbăr 😋


Ingrediente
Pentru fructe
350gr căpșuni
300gr rubarbăr
Sucul de la o lămâie
200gr zahăr brun
2 linguri amidon de porumb
Pentru aluatul sfărâmicios
110gr unt 82% grăsime
100gr zahăr brun
150gr făină
1 linguriță esență de vanilie
1 praf de sare
Unt pentru uns tava

Mod de preparare
Căpșunii se curăță de codițe, se spală și se taie grosier. Rubarbărul se curăță de pieliță, se spală și se taie în bucăți de aproximativ 2cm. Peste fructe se toarnă sucul de lămâie, se adaugă zahărul și cele 2 linguri de amidon. Se amestecă pentru omogenizare și se lasă deoparte.

Pentru aluatul sfărâmicios se mixează untul la temperatura camerei cu zahărul brun și esența de vanilie. Apoi se adaugă făina și praful de sare și se amestecă ușor cu ajutorul mâinii până se obține un aluat sfărâmicios. Se unge o tavă cu unt. Eu am ales de data aceasta forme ramekin și o tavă mai mică.

Se pune compoziția de fructe, apoi se împrăștie cu mâna aluatul sfărâmicios.

Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180° pentru 40 de minute. Se lasă la răcorit aproximativ o oră înainte de servire, asta dacă rezistați… 😃 Delicios 😋

Crumble cu căpșuni 😋


Ingrediente
Pentru aluat
200gr făină
100gr zahăr brun
115gr unt 82% grăsime, la temperatura camerei
1 linguriță esență de vanilie
1 ou
1 praf de copt
1 praf de sare
Pentru căpșuni
600gr căpșuni
70gr zahăr brun
2 linguri amidon de porumb
Unt pentru uns tava
1-2 linguri zahăr pudră


Mod de preparare
Căpșuni se spală, se feliază sau se toacă grosier și se pun într-un bol. Se adaugă zahărul și amidonul. Se amestecă și se lasă deoparte până când se pregătește aluatul.

Într-un bol se amestecă făina cu zahărul, praful de copt și praful de sare. Se adaugă oul bătut ușor cu ajutorul unei furculițe, untul moale la temperatura camerei și esența de vanilie. Se amestecă cu mâna până când se obține un aluat care nu se lipește pe degete, ca o plastilină. Se unge tava cu unt. Se întinde bine jumătate din compoziție.

Se adaugă căpșunii, apoi se împrăștie bucățele din cealaltă parte de aluat.

Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180° pentru 40 minute.

Opțional se pudrează cu zahăr pudră după ce s-a răcorit bine. Crumble-ul cu căpșuni e absolut delicios 😋

Crumble cu mere vegan și fără gluten 😋


Ingrediente:
1kg mere
100gr zahăr de cocos
2linguri amidon de porumb fără gluten
1praf de scorțișoară
Sucul de la un lime
Pentru aluatul sfarâmicios
100gr faină de migdale
50gr faină fără gluten
100gr zahăr brut nerafinat
100gr unt de cocos
50gr ulei de cocos topit
1praf de sare


Mod de preparare
Se curăță, se spală și se taie cubulețe merele. Se amestecă cu 2 linguri de amidon de porumb fără gluten, sucul de la un lime si cele 100gr zahăr de cocos. Se unge o tavă cu unt de cocos si se adaugă merele. Se amestecă celelalte ingrediente pentru aluatul sfaramicios și se adaugă peste mere. Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180° timp de 35-40 de minute.

Crumble cu afine

Vouă vă plac prăjiturile cu afine? 😊 Crumble cu afine… delicios e puțin spus 😋
Ingrediente:
600gr afine
150gr zahăr
2 linguri amidon
Sucul de la un lime
Pentru blat
150gr faină
100gr zahăr brun
110gr unt la temperatura camerei
1 linguriță esență de vanilie
1 praf de sare
Unt pt uns tava


Mod de preparare
Se amestecă cele 150gr de zahăr cu afinele, cele 2 linguri de amidon si sucul de la un lime. Se unge o tava cu unt( eu am folosit un vas de yena) și se pun afinele. Apoi se prepară compoziția de aluat sfărâmicios. Se mixează untul la temperatura camerei cu zahărul brun. Apoi se adauga esența de vanilie, praful de sare si făina. Apoi cu ajutorul mâinii se amestecă până devine un aluat sfărâmicios. Se împrăștie peste fructe. Și se coace timp de 40 minute în cuptorul preîncălzit la 180°.

Și încă 2 poze apetisante 😊