Nalesniki sau Clătite rusești cu perle de brânză și merișoare 😋


Ingrediente
Pentru clătite
4 ouă
1 cană de lapte
1/2 cană apă caldă
1 cană de făină
4 linguri ulei de măsline
2 linguri de zahăr
1 praf de sare
1 linguriță esență de vanilie
Unt pentru uns tigaia
Pentru umplutură
200gr cremă de brânză
400gr perle de brânză cu smântână
6 linguri zahăr pudră cu aromă de vanilie
100gr merișoare confiate sau stafide
Pentru servire (opțional)
Zahăr pudră
Afine sau fructele preferate


Mod de preparare
Într-un bol se amestecă apa fierbinte cu laptele, ouăle, uleiul, zahărul, praful de sare, esența de vanilie și făina. Se amestecă foarte bine cu ajutorul unui mixer până se obține o compoziție omogenă. Se prăjesc clătitele pe ambele părți într-o tigaie specială pentru clătite unsă cu puțin unt. Se lasă la răcit. Între timp se prepară umplutura prin amestecul tuturor ingredientelor. Se ung clătitele reci cu umplutură, apoi se rulează.

Opțional se sotează clătitele într-o tigaie cu puțin unt topit. Apoi se pudrează cu zahăr pudră. Se păstrează la frigider. Din ingredientele de mai sus se obțin aproximativ 10 clătite.

Clătite cu spanac umplute cu cremă de brânză și somon afumat 😋


Ingrediente
3 ouă
270gr faină
250ml lapte
250ml apă plată
5 linguri ulei de măsline extra virgin sau ulei de floarea soarelui
1 linguriță de sare roz de Himalaya
100gr spanac decongelat și strecurat de apă
250gr somon afumat
200gr cremă de brânză


Mod de preparare
Spanacul se decongelează și se lasă la scurs, apoi se mixează cu un blender vertical. Într-un bol se mixează ouăle cu ajutorul unui mixer, se adaugă laptele rece, apa plată și sarea. Se mixează pentru omogenizare. Se adaugă pe rând făina, apoi se încorporează spanacul, iar la final se adaugă cele 5 linguri de ulei. La prăjit am folosit o tigaie specială pentru clătite pe care am uns-o cu ulei cu ajutorul unei pensule pentru bucătărie o singură dată, la început.

Clătitele se întorc cu ajutorul unei palete de silicon. Clătitele se umplu cu cremă de brânză și somon afumat doar când sunt reci.

Clătitele cu spanac umplute cu cremă de brânză și somon afumat se pot felia și sunt ideale pentru platourile reci. Pentru umplutură folosiți cremă de brânză și somon afumat de calitate superioară. Se păstrează la frigider pentru 2 zile.