Ciorbă de pui a la grec 😋


Ingrediente
1 piept de pui
3 linguri ulei de floarea soarelui
2 morcovi
1 rădăcină pătrunjel
1/2 rădăcină țelină
50gr orez
Un galbenuș de ou
200ml smântână pentru gătit 32% grăsime
Sare roz de Himalaya
Opțional
2-3 linguri suc de lămâie
Pătrunjel verde


Mod de preparare
Se pune într-o oală apă la fiert. Eu am făcut o ciorbă mai mică și am folosit un singur piept de pui mai micuț, fără os, pe care l-am tăiat cubulețe și l-am pus în apă când apa a început să dea în clocot. Am strâns spuma cu ajutorul unei palete cu găuri. Morcovii, pătrunjelul și rădăcina de țelină se curăță, se spală apoi se dau pe răzătoare. Eu am folosit un robot de bucătărie. Se călesc legumele într-o cratiță cu cele 3 linguri de ulei până se înmoaie puțin. Apoi se pun la fiert în oală alături de pieptul de pui. Se adaugă sare în funcție de preferințe, eu am adăugat 2 lingurițe. Se lasă la fiert la foc mediu. Când sunt fierte carnea și legumele se adaugă orezul spălat în prealabil în 3 ape. Când orezul este fiert se stinge focul și se lasă puțin la răcorit. După aproximativ 30 de minute se prepară un amestec din galbenuș de ou și smântână pentru gătit. Apoi se adaugă amestecul treptat în ciorbă. Mai întâi se iau 2-3 polonice de ciorbă și se adaugă peste amestecul de ou și smântână pentru gătit. Se amestecă și se toarnă amestecul în ciorbă, treptat amestecându-se ușor pentru omogenizare. Se adaugă opțional sucul de lămâie și pătrunjelul verde. Eu nu am pus pătrunjel verde pentru că băiețelul meu o preferă „fără frunze” 😊

Supă de pui cu tăiței 😋


Ingrediente
2 bucăți piept de pui (crescut în aer liber cu hrană 100% vegetală) cu os
5 morcovi
2 rădăcini pătrunjel
1 rădăcină păstârnac
1/2 rădăcină țelină
1 ceapă mică
100gr tăiței
2 lingurițe sare
1/2 legătura pătrunjel verde
1 vârf linguriță harissa (ardei iute uscat)


Mod de preparare
Se spală bine pieptul de pui și se pune la fiert în apă rece. Se spumează cu o lingură cu găuri până când nu mai face spumă. Se sterge cu grijă marginile oalei de spuma uscată. Între timp se curăță zarzavaturile. Se spală foarte bine și se adaugă în oala. Zarzavaturile se lasă întregi pentru a fi folosite la alte preparate, spre exemplu salată de boeuf. Se adaugă 2 lingurițe cu sare. Se acoperă cu un capac și se lasă la fiert la foc mediu, aproximativ 2 ore. Când zarzavaturile și carnea sunt fierte, se scot pe un platou și se strecoară supa cu ajutorul unei site. Apoi se pune din nou oala cu supa strecurată la foc mediu și se adaugă tăițeii. Se mai lasă câteva minute până se gătesc tăițeii, apoi se stinge focul și se presară pătrunjel verde tocat.

Pentru plating am folosit și un vârf de harissa (ardei iute uscat), deoarece mie îmi place combinația de fierbinte și picant 🙂 Din zarzavaturi și cărniță am preparat delicioasă salată de boeuf 😋

Supă cremă de dovleac cu ciuperci

Ingrediente:
1/2 dovleac
5 ciuperci medii
1/2 ardei roșu
1 ceapă
3 căței de usturoi
2 linguri ulei de măsline extra virgin
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
2 linguri de smântână
Pentru servire
Crutoane cu aromă de usturoi
Parmezan ras


Mod de preparare
Dovleacul se curăță de coajă, se taie cubulețe și se pune la fiert.

Ceapa se curăță, se spală și se taie peștișori. Ardeiul se curăță de semințe, se spală și se taie cubulețe. Ciupercile se curăță, se spală și se taie felii. Usturoiul se curăță, se spală și se taie cât mai mărunt.

Toate legumele se prăjesc într-o tigaie cu cele 2 linguri de ulei de măsline extra virgin până se rumenesc frumos. Se condimentează cu sare și piper proaspăt măcinat.

Se pun legumele prăjite și cubulețele de dovleac într-un bol.

Se adaugă apa în care a fiert dovleacul și cele două linguri de smântână.

Se mixează cu ajutorul unui blender vertical. Se condimentează cu sare și piper dacă e necesar. Se servește cu crutoane și Parmezan ras.

Supă cremă de cartofi dulci cu bacon caramelizat


Ingrediente:
1 ceapă medie roșie
2 căței de usturoi
3 cartofi dulci
3 linguri de ulei de măsline extravirgin
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
100gr bacon cubulețe
1 lingură miere de albine


Mod de preparare
Ceapa și usturoiul se sotează în puțin ulei de măsline timp de un minut cât să își elibereze aromele, apoi se adaugă trei cartofi dulci tăiați cuburi. Se condimenteaza cu sare si piper. Apoi se pune apă, cât să acopere legumele. Se fierb la foc mic aproximativ 25-30 de minute. Apoi se mixează cu ajutorul unui blender vertical. Baconul se prăjeste într-o tigaie până se rumenește frumos apoi se caramelizează cu o lingură de miere de albine și se adaugă în supă în momentul servirii.

Supă cremă de morcovi cu ghimbir 😋


Ingrediente:
4 morcovi mari
O ceapă roșie
Un cartof dulce
2-3 linguri ghimbir proaspăt ras
2 linguri ulei de măsline extra virgin
Sare
Piper proaspăt măcinat
100ml smântână pentru gătit
Mod de preparare
Se curăță legumele. Se spală. Se taie rondele mai groase morcovii și cartoful dulce, ceapa se toacă, iar ghimbirul se rade. Într-o oală mai mică se pune uleiul de măsline, ceapa și ghimbirul și se prajeste 2-3 minute cât să își elibereze aromele. Apoi se adaugă morcovii și cartoful. Se mai lasă 2-3 minute la prăjit si se adaugă 1l de apă. Se condimenteaza cu sare și piper. Se lasă la fiert sub capac aproximativ 15-20 minute pana sunt moi legumele. Apoi se scot legumele și se mixeaza cu puțină supă. Se mai adaugă supă în funcție de consistența dorită. Se pune într-o oală mai mică înapoi pe foc și se adaugă smântâna pentru gătit. Se lasă un minut și se oprește focul. Se servește cu crutoane… ideale sunt cele cu aromă de usturoi 😋

Supă cremă de linte verde în stil marocan 😋

Supă cremă de linte verde în stil marocan
Ingrediente:
250gr linte verde
1 ceapă medie (eu am folosit ceapă roșie)
3-4 căței de usturoi
O roșie mare decojita și tăiată bucăți
1/2 legatura patrunjel verde
3-4 linguri ulei de măsline extra virgin
1 linguriță sare roz de Himalaya
1/2 linguriță curcuma
1/2 linguriță chimion
1/2 linguriță coriandru uscat
1 linguriță boia de ardei dulce


Mod de preparare
În uleiul de masline se pune ceapa tăiată și usturoiul pisat și se lasa 2-3 minute la foc mic până își eliberează aromele și se înmoaie puțin. Se adaugă condimentele. Apoi patrunjelul verde și roșia tăiată cuburi. Se mai lasă puțin la foc, apoi se adauga lintea verde, spălată în prealabil… Se adauga un litru de apa si se lasă la fiert până se fierbe lintea foarte bine, aproximativ o oră. Se mai adauga apă în timpul fierberii… eu am mai adaugat 500ml apă. Când e fiartă lintea se stinge focul și se lasă la răcit. Apoi se mizează cu ajutorul unui blender vertical foarte bine. Se mai adauga sare în funcție de preferințe. E foarte bună și rece… Mie îmi place așa simplă, iar lui Damian, băiețelul meu, neaparat cu crutoane 🙂

Ciorbă de cartofi cu afumătură 😋

Ciorbă de cartofi cu afumătură
Ingrediente:
1kg pulpa porc afumată sau un ciolan afumat
1 ceapă
4-5 morcovi
1 jumătate rădăcină țelină
1 rădăcină pătrunjel
1 păstârnac
1kg cartofi noi
500gr smântână 20% grăsime
2-3 linguri ulei de floarea soarelui
1 lingură pastă de tomate
4 gălbenușuri de ou
Tarhon în oțet
O legătură pătrunjel verde
Sare
1-2 linguri oțet sau sucul de la o lămâie
Mod de preparare
Carnea se fierbe în 3-4 litri de apă cu puțină sare, un morcov și o ceapă întreagă, la foc mediu apriximativ 1 ora jumătate -2 ore. După ce s-a fiert carnea, se desface bucăți, ciolanul se dezoseaza. Apa în care a fiert carnea se trece prin sită. Apoi se pune carnea din nou în apa în care a fiert și se lasă la fiert la foc mediu. Morcovii, țelină, pătrunjelul rădăcină și pastarnacul se curăță și se taie cubulețe în funcție de preferințe. Eu le-am tăiat grosier cu ajutorul unui robot de bucatarie, din lipsă de timp și pentru a fi cât mai minusculi pentru Damian, băiețelul meu 😅 Zarzavatul se prăjește în 2-3 liguri ulei de floarea soarelui. Apoi se adaugă în oala cu apă și carne. Se lasă la fiert aproximativ o jumatate de ora, timp în care se curăță și se taie cubulețe cartofii. Apoi se adaugă cartofii și se mai lasă la foc până sunt fierți cartofii. Se adaugă o lingură pastă de tomate, tarhonul și pătrunjelul verde tocat. Se potrivește de sare și se mai lasă pe foc câteva minute. Apoi se stinge focul și se lasa 15-20 de minute înainte de adăugarea amestecului de gălbenuș și smântână. Într-un bol se amestecă bine gălbenușurile cu smântână. Apoi se adaugă 3-4 polonice de ciorbă peste amestecul de ou și smântână. Se amestecă pentru omogenizare și se adaugă treptat în oala cu ciorbă. Se adaugă suc de lămâie sau 1-2 linguri de oțet alb în funcție de preferințe.

Supă cremă de ciuperci 😋

De-a lungul timpului am încercat mai multe rețete de supă cremă de ciuperci, unele mai bune, altele mai puțin bune… Apoi mi-am creat o supă cremă de ciuperci, păstrând câte ceva din fiecare rețetă de supă cremă de ciuperci încercată, dar și adăugându-mi amprenta personală. 🙂 Mai jos vă prezint rezultatul sau, altfel spus, cea mai bună supă cremă de ciuperci, în opinia mea… Sunt convinsă că, dacă veți încerca această rețetă de supă cremă de ciuperci, nu veți regreta. 🙂

Supă cremă de ciuperci
Ingrediente:
500gr ciuperci champignon
1 morcov
1 rădăcină pătrunjel
1 ceapa
2 cartofi
Sare
Piper proaspăt măcinat
2-3 linguri ulei de măsline extra virgin
200ml smântână pentru gătit
Mod de preparare
Ceapă, morcovul, pătrunjelul și cartofi se taie bucățele. Se prajesc în puțin ulei de măsline, câteva minute. Apoi se adaugă aproximativ un litru de apă, puțină sare și se lasă la fiert. Ciupercile se spală foarte bine… nu se curăță de pieliță (pierdeți vremea inutil). De data aceasta eu nu am folosit și codițele. Le-am tăiat felii mai groase și le-am prăjit într-o tigaie cu o lingură de ulei de măsline până s-au gătit. Le-am asezonat cu sare si piper. Apoi le-am adăugat peste celelalte legume, fierte și ele intre timp. Am mai lăsat supa câteva minute pe foc să se îmbine aromele. Apoi am strecurat supa de legume. Legumele cu o parte din supa le-am mixat cu ajutorul unui blender vertical. Apoi am pus supa crema într-o oală mai mică. Am adăugat smântână pentru gătit și am mai lasat-o 1-2 minute pe foc. Amestecând continuu pentru omogenizare. Mai adăugați sare si piper în funcție de preferințe.

Supă cremă de conopidă cu crispy bacon și porumb dulce crocant😋


Ingrediente:
6 felii bacon
1 lingură ulei de măsline extra virgin
1 ceapă
4 cartofi roșii
1 conopidă medie
7 căni de apă fierbinte
200ml smântână pentru gătit
Sare roz de Himalaya
Piper în 4 culori proaspăt măcinat
1 conservă porumb dulce crocant
1 lingură pătrunjel verde tocat
Mod de preparare
Într-o tigaie se prăjeste baconul până se rumenește frumos și devine crocant. Apoi se scoate pe un șervețel absorbant. Se adaugă o lingură de ulei de măsline peste grăsimea scursă de la bacon și se soteaza ceapa tăiată cubulețe până se înmoaie puțin. Se adaugă cartofii tăiați cubulețe și buchetele de conopidă. Apoi cele 7 căni de apă fierbinte. Se condimenteaza cu sare și piper și se lasă până dă în clocot. Apoi se adaugă smântâna pentru gătit. Se reduce focul și se lasă la fiert până când cartofii și conopida sunt gătite (aproximativ 15-20 minute). Apoi se mixează supa și se potrivește cu sare și piper. Pentru servire se adaugă porumb dulce crocant, crispy bacon și pătrunjel verde.