Ingrediente 2 avocado 1 ceapă roșie 2 oua fierte Sucul de la o lămâie Sare roz de Himalaya Piper mozaic proaspăt măcinat 1/8 linguriță Harrisa sau Chilli
Mod de preparare Ceapa roșie se curăță, se spală și se taie mărunt. Avocado se curăță de sâmburi și coajă și se taie cubulețe, apoi se pun într-un bol și se stropesc cu sucul de lămâie pentru a împiedica oxidarea. Se adaugă ceapa roșie tăiată mărunt, bucățile de ou și se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe.
Se amestecă ușor pentru omogenizare. Apoi se presară Harrisa sau puțin chilli.
E delicioasă simplă sau alături de câteva felii de pâine integrală 😋
Această salată de vinete în stil oriental este o variantă intermediară între salata de vinete marocană (zaalouk) și salata de vinete turcească (tuncilik). E o salată sănătoasă, aromată și delicioasă. Eu o ador 😊
Ingrediente 3 vinete medii 5 ardei capia roșii 5 căței de usturoi 8-10 roșii cherry 1 linguriță Harrisa 1/2 linguriță chimion măcinat 1/2 linguriță boabe de coriandru măcinate cu ajutorul unui mojar Sucul de la o jumătate de lămâie Ulei vegetal în funcție de preferințe (eu am folosit ulei de răpiță, 3-4 linguri) Sare roz de Himalaya Piper mozaic proaspăt măcinat 1/2 linguriță praf de usturoi (opțional) 1 linguriță pătrunjel verde uscat
Mod de preparare Se coc vinetele, se curăță de coajă și se lasă la scurs timp de câteva ore. Între timp se coc ardeii capia, se curăță de coajă, cotoare și pe cât posibil de semințe și se pun la scurs. După ce vinetele s-au scurs foarte bine, se toacă lejer cu ajutorul unui tocător de lemn (nu folosiți mixerul). Se taie ardeii capia fâșii, mai mari sau mai micuțe în funcție de preferințe și se pun în bol, peste vinetele tocate. Se preîncălzește cuptorul la 180° și se pun într-o tavă tapetată cu folie de aluminiu 5 căței de usturoi la copt în coajă. Eu am spălat înainte cățeii de usturoi. De preferat, să folosiți usturoi bio, românesc. De evitat usturoiul chinezesc!!! Usturoiul se coace timp de 15 minute, aveți grijă să nu îl ardeți. Dacă usturoiul se va arde va fi amar. În ultimele 5 minute, adăugați în tavă lângă usturoi și roșiile cherry, spălate bine în prealabil. Scoateți tava și lăsați câteva minute la răcorit.
Apoi curățați roșiile cherry de pieliță și le adăugați în bolul cu vinete și ardei.
Usturoiul se curăță. Ar trebui să aibă un aspect ușor rumen și un gust dulceag. Dacă e amar, înseamnă că, ați cam ars usturoiul… 😁
Apoi, cățeii de usturoi se zdrobesc cu o furculiță. Pasta obținută se adaugă în bolul cu salată.
Se amestecă ușor, apoi se adaugă sucul de lămâie, chimionul, semințele de coriandru zdrobite cu ajutorul mojarului și Harrisa.
Se amestecă ușor pentru omogenizare și îmbinarea aromelor, bineînțeles, cum altfel la o salată de vinete, decât cu o lingură de lemn 😊 Apoi se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe.
Se adaugă opțional pentru o intensificare a aromei, puțin praf de usturoi. Apoi se toarnă uleiul vegetal preferat și puțin pătrunjel verde. Eu nu am avut și am pus pătrunjel verde uscat. Se mai amestecă puțin, ușor pentru omogenizare.
E delicioasă alături de câteva felii de pâine proaspătă 😋 Eu am savurat-o alături de câteva felii de pâine integrală și… i-am făcut și plating 😊
Ingrediente Rosii cherry roșii și galbene O conservă de porumb dulce și crocant 2 avocado O ceapă roșie 2 căței de usturoi pisați 3 linguri pătrunjel verde tocat Sucul de la o lămâie Sare roz de Himalaya Piper mozaic proaspăt măcinat 3 linguri ulei de măsline extra virgin
Mod de preparare Avocado se curăță și se taie în funcție de preferințe. Roșiile cherry se spală și se taie jumătăți. Ceapa roșie se curăță și se taie peștișori. Într-un bol se adaugă porumbul scurs de apă, roșiile, avocado, ceapa roșie. Într-un bol se amestecă sucul de lămâie cu uleiul de măsline, usturoiul pisat, pătrunjelul verde, sare și piper în funcție de preferințe. Se toarnă dressingul obținut peste salată și se amestecă pentru omogenizare.
Salată de crudități cu brânză telemea de oaie Ingrediente 100gr telemea de oaie 1/2 castravete 1 ardei roșu fără sâmburi 1 ceapă roșie Câteva roșii cherry Câteva măsline verzi fără sâmburi 2 linguri ulei de măsline extra virgin Sucul de la o lămâie Sare roz de Himalaya Piper mozaic proaspăt măcinat
Mod de preparare Într-un bol se pun roșiile cherry tăiate jumătăți, castravetele tăiat sferturi, ceapă roșie tăiată peștișori, ardeiul tăiat rondele, măslinele verzi fără sâmburi tăiate rondele. Se adaugă brânza telemea tăiată cubulețe. Într-un bol se amestecă uleiul de măsline, sucul de lămâie, sare roz de Himalaya și piper mozaic proaspăt măcinat. Se adaugă dressingul peste salată și se amestecă pentru omogenizare.
Ingrediente: 100gr baby spanac 200gr mini mozzarella Câteva roșii cherry Măsline naturale fără sâmburi 2 linguri ulei de măsline 2-3 linguri suc de lămâie Sare roz de Himalaya Piper mozaic proaspăt măcinat 1/4 linguriță oregano uscat
Mod de preparare Într-un bol se pun frunzele de spanac, măslinele, roșiile cherry și biluțele de mozzarella. Se adaugă uleiul de măsline extra virgin, sucul de lămâie și puțin oregano. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe, apoi se amestecă pentru omogenizare.
Ingrediente 1/2 salată iceberg 4 roșii uscate în ulei de măsline 100gr Gorgonzola dulce 3 linguri ulei de măsline extra virgin 2 linguri oțet din vin roșu Sare roz de Himalaya Piper mozaic proaspăt măcinat
Mod de preparare Se taie salata iceberg fâșii, se pune într-un bol, se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe. Se adaugă uleiul de măsline extra virgin, oțetul din vin roșu. Se taie roșiile uscate fâșii și Gorgonzola cubulețe, apoi se adaugă peste salată. Se amestecă pentru omogenizare.
Ingrediente 100gr valeriană 200gr baby mozzarella Câteva roșii cherry 3 linguri ulei de măsline extra virgin 3-4 linguri oțet balsamic Sare roz de Himalaya Piper mozaic proaspăt măcinat
Mod de preparare Se adaugă valeriana într-un bol. Se pun roșiile cherry tăiate jumătăți, baby mozzarella și se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe.
Se adaugă uleiul de măsline și se pulverizează oțetul balsamic. Se amestecă pentru omogenizare.
Ingrediente 1/2 salată iceberg 1/2 castravete 8-10 roșii cherry Sucul de la o lămâie 3 linguri ulei de măsline extra virgin Sare roz de Himalaya Piper mozaic proaspăt măcinat
Mod de preparare Salata iceberg se taie fâșii. Se pune într-un bol. Se adaugă roșiile cherry tăiate jumătăți. Castravetele tăiat sferturi. Se adaugă uleiul de măsline extra virgin și sucul de lămâie. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe. Se amestecă pentru omogenizare.
Ingrediente 100gr brânză proaspătă de capră 1/2 salată iceberg 50gr afine 1 lingură semințe de susan negru 1 lingură semințe de susan alb 2 linguri merișoare confiate măcinate 3 linguri ulei de măsline extra virgin 3 linguri oțet balsamic 1 lingură miere de albine Sare roz de Himalaya Piper mozaic proaspăt măcinat
Mod de preparare Brânză proaspătă de capră se face biluțe și se trece printr-un amestec de susan alb, negru și merișoare confiate măcinate. Apoi se pun biluțele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se pune în cuptorul preîncălzit la 250° pentru 5 minute sau până când începe să se topească ușor brânza.
Între timp se taie salata iceberg fâșii. Se prepară un dressing din uleiul de măsline extra virgin, mierea de albine, oțetul balsamic, sare și piper în funcție de preferințe. Se toarnă dressingul peste salată. Se adaugă afinele și se amestecă pentru omogenizare. Apoi se scot biluțele de brânză din cuptor și se adaugă peste salată. Delicios 😋
Ingrediente: 1 conservă de ton bucăți în suc propriu 1 conservă porumb dulce și crocant 1 mango copt Câteva roșii cherry O ceapă roșie Câteva frunze de salată Romaine Sucul de la o lămâie Sare roz de Himalaya Piper mozaic proaspăt măcinat 3 linguri ulei de măsline extra virgin 1/4 linguriță rozmarin uscat
Mod de preparare Într-un bol se adaugă frunzele de salată tăiate, tonul scurs de suc propriu, porumbul dulce, ceapa roșie tăiată peștișori, roșiile cherry tăiate jumătăți și cubulețele de mango. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe. Se adaugă uleiul de măsline și sucul de lămâie. Se presară rozmarinul, apoi se amestecă ușor pentru omogenizare.