Linte verde cu usturoi 😋


Ingrediente:
1 cană linte verde uscată
3 căni de apă
3 căței de usturoi
3-4 linguri ulei de măsline extra virgin
2 foi de dafin
1 linguriță pastă de ardei roșu (conservat de mama)
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
1/4 linguriță chimion
Pătrunjel verde uscat


Mod de preparare
Se prăjește puțin usturoiul mărunțit în uleiul de măsline cât să își elibereze aromele. Apoi se adaugă o cana de linte verde uscată spălată bine în prealabil. Se adaugă cele 3 căni de apă, foile de dafin și se lasă la fiert la foc mic sub capac. După ce a început să fiarbă se adaugă pasta de ardei roșu, puțină sare, piper și un vârf de chimion măcinat. La final se adaugă puțin pătrunjel verde uscat. E o garnitură delicioasă pentru multe preparate din carne 😋

Ciupercuțe la cuptor cu roșii cherry, usturoi și pătrunjel verde 😋


Ingrediente:
6 ciuperci champignon medii
9 roșii cherry
2 linguri pătrunjel verde tocat
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
1 lingură ulei de măsline extra virgin


Mod de preparare
Ciupercile se spală, se curăță și se sărează puțin. Codițele ciupercilor se toacă mărunt, apoi se amestecă cu patrunjelul verde, sare, piper și o lingură de ulei de măsline extra virgin. Se pune câte 1 linguriță din această compoziție în mijlocul fiecărei ciupercuțe. Se adaugă și roșiile cherry tăiate jumătăți. Se mai presară puțin piper proaspăt măcinat și un vârf de sare.

Se aranjează ciupercuțele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și se pune tava în cuptorul preîncălzit la 200° pentru 15-20 minute sau până când sunt gătite ciupercuțele.

Sote de fasole verde cu usturoi și sos de soia 😋


Ingrediente
300gr fasole verde congelată
3 linguri ulei de floarea soarelui
linguriță pastă de ardei roșu
2 căței de usturoi
50ml apă
2 linguri sos de soia
Sare roz de Himalaya
Piper mozaic proaspăt măcinat


Mod de preparare
Se pune uleiul într-o tigaie și se adaugă fasolea verde congelată. Se adaugă 50ml apă și se lasă la fiert sub capac la foc mediu aproximativ 10 minute. Între timp se curăță și se pisează usturoiul. După cele aproximativ 10 minute se adaugă usturoiul, pasta de ardei și puțină sare. Se lasă la fiert fără capac, amestecând din când în când ușor. După ce apa a scăzut și fasolea este gata, se adaugă cele 2 linguri de sos de soia. Se amestecă pentru omogenizare. Se potrivește cu sare și piper în funcție de preferințe și se mai lasă 2-3 minute pe foc.

Este delicioasă atât simplă, dar și pe post de garnitură lângă diferite preparate din carne. Pentru mine a fost perfectă alături de un ou ochi 😋

Sote de morcovi 😋


Ingrediente
5 morcovi
3 linguri ulei de măsline extra virgin
3 căței de usturoi
1/2 legătura pătrunjel verde
100ml apă
Sare roz de Himalaya
Piper mozaic proaspăt măcinat


Mod de preparare
Morcovii se curăță, se spală și se taie rondele. Se sotează în uleiul de măsline extra virgin. Se adaugă usturoiul pisat, apa și puțină sare și se lasă la fiert la foc mediu sub capac aproximativ 20 minute până când morcovii sunt gătiți, iar apa s-a evaporat. Se adaugă pătrunjelul verde tocat. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe.

Sote-ul se morcovi e delicios alături de o salată sau poate fi o garnitură excelentă pentru diferite fripturi sau pește.

Legume cu ciuperci la cuptor


Ingrediente
1 kg cartofi roșii
3 morcovi
2 zucchini mici
Câteva ciuperci micuțe
Câteva roșii cherry
1 lingură pastă de ardei roșu
1 linguriță cimbru uscat
Sare roz de Himalaya
Piper mozaic proaspăt măcinat
Ulei de răpiță Pătrunjel verde tocat


Mod de preparare
Cartofii se curăță, se spală și se taie jumătăți sau sferturi. Morcovii se curăță, se spală și se taie rondele. Zucchini se spală, se curăță de codițe și se taie cubulețe. Ciupercile se spală foarte bine și se prajesc în puțin ulei până când se runenesc frumos, apoi se sărează și se piperează în funcție de preferințe. Într-o tavă se pune puțin ulei, apoi se adaugă cartofii, zucchini, morcovii, ciupercile și la final roșiile cherry. Se adaugă pasta de ardei, cimbru și se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe.

Se adaugă aproximativ 200ml apă, apoi se acoperă tava cu folie de aluminiu. Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 200° pentru 40-50 minute. Sunt delicioase alături de o salată de ardei copți cu usturoi și pătrunjel verde 😋

Cartofi dulci copți cu parmezan 😋


Ingrediente:
3 cartofi dulci
Sare roz de Himalaya
1 lingură amidon de porumb
Parmezan


Mod de preparare
Se curăță, se spală și se taie cartofii. Apoi se tamponează cu un șervețel absorbant. Se pun într-o tavă tapetata cu hârtie de copt. Se sărează. Apoi se adaugă amidonul și se amestecă foarte bine.

Se pune tava în cuptorul preincalzit la 200° pentru 25 de minute. Când sunt copți cartofii se presară parmezan ras.

Cartofi la cuptor cu mere verzi și brânză Gorgonzola


Ingrediente:
1kg cartofi
1 măr verde mare
100gr brânză Gorgonzola
600ml smântână pentru gătit 32% grăsime
50gr unt
2 lingurițe cimbru uscat
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat


Mod de preparare
Cartofii se curăță, se spală și se taie rondele subțiri. Mărul verde se spală și se taie rondele. Se unge o tavă pentru cuptor foarte bine cu unt.

Se adaugă cartofii, iar deasupra se pun feliile de măr verde.

Se amestecă într-un bol smântâna pentru gătit, cimbru, sare si piper în funcție de preferințe. Se toarnă amestecul obținut în tavă peste cartofi și feliile de măr verde. Se adaugă bucăți de brânză Gorgonzola.

Se acoperă tava cu folie de aluminiu, apoi se introduce în cuptorul preîncălzit la 150° pentru o oră. Apoi se ia jos folia de aluminiu și se mai lasă tava în cuptor încă 20 de minute.

Cartofii la cuptor cu mere verzi și brânză Gorgonzola sunt delicioși alături de salata preferată 😋

Tagliatele cu ciuperci și sos alb


Ingrediente
200gr tagliatele
300gr ciuperci
200ml smântână pentru gătit
100ml vin alb
100ml supă de legume sau apă în care ați fiert pastele
2 căței de usturoi
50gr parmezan ras
2 linguri unt
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
1/2 linguriță pătrunjel verde uscat


Mod de preparare
Se fierb pastele conform instrucțiunilor de pe pachet. Folosiți paste de calitate superioară. Spălați ciupercile, le tăiați felii și le frigeți într-o cratiță cu unt topit. Când ciupercile sunt aproape gătite, le condimentați cu sare și piper, apoi adăugați usturoiul pisat și mai lăsați 4-5 minute atât cât usturoiul să își elibereze aromele. Luați cratița de pe foc și adăugați vinul alb, apoi puneți din nou cratiță pe foc și amestecați până când se evaporă vinul. Adăugați supa sau 100ml apă în care au fiert pastele, smântâna pentru gătit și parmezanul. Condimentați cu sare si piper, apoi lăsați câteva minute la foc mediu până când se formează sosul. Adăugați pastele fierte și scurse de apă. Lăsați câteva minute amestecând ușor până când se combină pastele și sosul.

Opțional puteți presară puțin pătrunjel verde. La servire puteți adăuga mai mult parmezan în farfurie 😋

Cartofi natur cu usturoi și pătrunjel verde 😋

Și pentru că Ficățeii de pui în sos de legume au nevoie și de o garnitură am făcut cei mai buni cartofi natur cu usturoi și pătrunjel verde „din Univers” așa cum spune băiețelul meu 🙂


Ingrediente:
1kg cartofi curățati și tăiați cubulețe
O legătură pătrunjel verde
4-5 căței de usturoi
2 linguri ulei de floarea soarelui
Sare
Piper proaspăt măcinat


Mod de preparare
Se fierb cartofii curățati și tăiați cubulețe. Când sunt gata se strecoară de apa în care au fiert. Într-o cratiță se pune uleiul la încins. Apoi se adaugă usturoiul mărunțit și pătrunjelul verde tocat. Se lasă puțin cât să își elibereze aromele, apoi se adaugă cartofii. Se amestecă și se mai lasă pe foc câteva minute. Se condimentează cu sare si piper proaspăt măcinat în funcție de preferințe.

Zucchini și cartofi la cuptor cu sos de smântână, usturoi și parmezan 😋


Ingrediente:
3 zucchini
Aproximativ 1,5 kg cartofi
Sare roz de Himalaya
Piper în 4 culori proaspăt măcinat
Oregano
600-800ml smântână pentru frișcă neîndulcită
200gr parmezan ras
3 căței de usturoi


Mod de preparare
Cartofii se curăță, se spală și se taie rondele subțiri. Se sărează și se piperează în funcție de preferințe și se condimentează cu oregano. Zucchini se spală și se taie rondele puțin mai groase ca cele de cartofi. Se sărează și se piperează în funcție de preferințe și se condimentează cu oregano. Într-o tavă aranjați straturi de zucchini și cartofi, ca în poză… dacă aveti mai mulți cartofi puteți pune câte 2 felii de cartofi si una de zucchini.

Apoi amestecați smântâna pentru gătit cu usturoiul pisat, sare și piper si adăugați sosul obținut peste zucchini si cartofi. Presărați parmezan si puneți tava în cuptorul preîncălzit la 200° pentru 45 de minute.

Eu am presarat ceapă verde când l-am scos din cuptor, dar puteți să o adăugați în sosul de smântâna, alături de usturoi. Sunt delicioși 😋