Piept de pui cu lămâie la cuptor și salată cu roșii roșii cherry 😋


Ingrediente pentru pieptul de pui cu lămâie
250gr piept de pui tăiat fâșii
Sucul de la o lămâie nare sau 2 medii
3 linguri ulei de măsline extra virgin
Piper proaspăt măcinat
Sare roz de Himalaya
Busuioc uscat
Oregano uscat
Pătrunjel verde uscat
Ingrediente pentru salata cu roșii cherry
1/2 salată iceberg
6-8 roșii cherry
2 linguri ulei de măsline extra virgin
Sucul de la o lămâie
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat


Mod de preparare
Pieptul de pui se spală, se tamponează cu un șervețel absorbant. Se taie fâșii. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe. Se unge o tavă cu uleiul de măsline extra virgin. Eu am folosit un vas de yena. Se adaugă bucățile de piept de pui, sucul de lămâie și ierburile uscate. Se pune tava în cuptorul preîncălzit la 200° pentru aproximativ 25 minute. E delicios alături de o salată simplă cu roșii cherry, obținută prin amestecul salatei cu roșiile cherry tăiate jumătăți, sucul de lămâie, uleiul de măsline, sare și piper în funcție de preferințe 😋

Șnițele din piept de pui vesele și delicioase 😋

Ingrediente
1 piept de pui fără os
2 ouă
3 linguri făină
4 linguri pesmet auriu
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
Ulei de răpiță sau de floarea soarelui pentru prăjit


Mod de preparare
Pieptul de pui se feliază. Se sărează și se piperează. Într-un bol se bat ouăle cu ajutorul unei furculițe, apoi se condimentează cu puțină sare și piper. Într-o farfurie se pune făină. În altă farfurie se pune pesmetul auriu. Se pune uleiul la încins într-o tigaie.

Se trec feliile de carne prin faină, apoi prin ou și apoi prin pesmet. Se frig în uleiul încins la foc mediu pe ambele părți, câte 4 minute pe fiecare parte.

Se servesc alături de diverse garnituri. Pentru băiețelul meu le-am decorat cu ketchup 😋

Ostropel de pui 😋


Ingrediente:
8 pulpe inferioare
2-3 linguri ulei de floarea soarelui
3-4 căței de usturoi
1 linguriță pastă de ardei (preparată de mama)
1/2 linguriță boia de ardei dulce
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
2-3 linguri de făină și câteva linguri de apă rece pentru „deres”
Patrunjel verde pentru decor
Mămăliguță pentru plating


Mod de preparare
Pulpele se curăță, se spală, se sărează și se piperează în funcție de preferințe. Într-o cratiță se pune uleiul la încins. Se pun pulpele și se lasă câteva minute la prăjit pe toate părțile. Se adaugă boia și pasta de ardei. Apoi se adaugă apă cât să fie acoperite pulpele. Se lasă la fiert la foc mediu completându-se din când în când cu apă. Când sunt aproape gătite pulpele se adaugă usturoiul pisat. Se prepară un deres din faină și apă rece. Când pulpele sunt gătite, se ia cratița de pe foc și se toarnă ușor deresul, amestecându-se continuu pentru omogenizare, ușor să nu se zdrobească carnea. Apoi se pune iar pe foc cratița și se mai lasă 3-5 minute până când e gata sosul. Opțional se presară pătrunjel verde.

Ostropelul de pui este delicios alături de mămăliguță și o salată de ardei copți 😋

Ficăței de pui în sos de legume 😋

Nu știu alții cum sunt, dar eu foarte mult timp nu am mâncat ficăței de pui 😜 Acest lucru s-a întâmplat până acum câțiva ani când am descoperit că ficățeii de pui sunt foarte buni dacă știi cum să-i gătești 🙂 Și de atunci mănânc ficăței, dar îi mănânc doar pe cei gatiți de mine 😁 Pentru că mie îmi fac ficățeii moi, gustoși, dulci… adică nu ăia tari și cu un gust amar… Mai jos aveți o rețetă pe care, să zicem că, am inventat-o eu… sunt niște ficăței foarte buni, gustoși, moi și foarte important, nu au acel gust amar specific ficățeilor prea bine gatiți. Sunt niște ficăței de pui pe care i-am gătit cu legume, iar când au fost gata i-am scos și am „blenduit” legumele obținând un sos dulce 😋 Un mic sfat … nu gătiți ficăței pentru 2-3 zile. Gătiți ficăței pentru o singură masă sau pe care să îi consumați în ziua în care îi gatiți 😉


Ingrediente:
2 linguri de ulei de floarea soarelui
500gr ficăței de pui
1 morcov mare
2 cepe roșii
1 jumătate ardei gras roșu
Sare
Piper proaspăt măcinat
1 lingură amestec de legume deshidratate (vegeta naturala)


Mod de preparare
Se curăță legumele, se taie bucăți mai mari și se prăjesc câteva minute în ulei, apoi se adaugă 100ml apă și se lasă sub capac până se înmoaie puțin și scade apa. Apoi se adaugă lingura de legume deshidratate, sare, piper și ficățeii spălați și curățati. Se mai adaugă puțină apă, aproximativ 200ml și se mai lasă sub capac aproximativ 20 minute, amestecandu-se din când în când. Nu lăsați să fiarbă foarte mult, ficățeii devin tari si au un gust amar. Gustați ficățeii… Când ficățeii sunt gătiți, opriți focul și scoateți ficățeii într-un alt recipient. Legumele le puneti într-un vas pentru blender si le mixati. Apoi adăugați sosul obținut peste ficăței. Sunt delicioși, alături de o garnitură de cartofi cu pătrunjel verde 😋

Chilli con carne 😋


Ingrediente:
1 ceapă medie
2 căței de usturoi
3 linguri ulei de floarea soarelui
500gr carne tocată de vită
2 conserve fasole roșie
200gr pastă de tomate
1/2 ardei gras roșu
1/2 linguriță chimion
1/2 linguriță boia de ardei dulce
1/2 linguriță piper negru
1/2 linguriță chilli
1 linguriță sare
2 lingurițe pătrunjel verde tocat (eu am folosit pătrunjel verde uscat de data aceasta)
1 linguriță sos tabasco


Mod de preparare
Se curăță ceapa și usturoiul, se dau pe răzătoare mică și se sotează în uleiul de floarea soarelui câteva minute. Apoi se adaugă carnea tocată de vită și se lasă la prăjit, amestecându-se des până când își schimbă culoarea.

Se adaugă condimentele: sare, piper, chimion, boia de ardei dulce. Se amestecă pentru omogenizare. Apoi se adaugă ardeiul roșu tăiat cubulețe mai mici, pasta de tomate și fasolea roșie. Se lasă la fiert la foc mediu pentru aproximativ 15 minute, până când pasta de tomate scade. La final se adaugă sosul tabasco și pătrunjelul verde.

Tocăniță de cartofi cu bacon 😋

Și o tocăniță… de cartofi cu bacon 😋
Ingrediente:
1 kg cartofi roșii
1 ceapă albă
1 linguriță pastă de ardei roșu
250gr cubulețe bacon afumat
50ml ulei de floarea soarelui
2 lingurițe boia de ardei dulce afumată
1/4 linguriță piper proaspăt măcinat
3 foi dafin
2 lingurițe sare roz de Himalaya
2 linguri faină albă pentru deres
2 lingurițe pătrunjel verde uscat


Mod de preparare
Se prăjeste ceapa dată pe răzătoare mică și baconul în ulei câteva minute până când ceapa își eliberează aromele, iar baconul se rumenește frumos. Se curăță cartofii, se spală și se taie în sferturi sau în funcție de preferințe și se adaugă peste ceapa și baconul prăjit. Se amestecă și se adaugă pasta de ardei roșu, boia, sare și piper. Se amestecă pentru omogenizare.

Se mai lasă câteva minute pe foc, apoi se adaugă apă rece până se acoperă cartofii. Se adaugă frunzele de dafin și se lasă la fiert la foc mic până când cartofii sunt gătiți. Când sunt cartofii fierți se prepară un amestec din faină și puțină apă. Se ia cratița cu tocăniță de pe foc. Se toarnă încet amestecul din faină și apă în tocăniță, amestecând încet cu lingură de lemn pentru omogenizare. Atenție să nu zdrobiți cartofii.

Se pune înapoi pe foc cratița cu tocăniță. Se adaugă pătrunjelul verde și se mai lasă câteva minute până când tocănița este gata. E delicioasă alături de o salată de ardei copți sau diverse murături 😋

Dați un search printre articolele de pe blog pentru rețeta Salatei de ardei copți cu usturoi și pătrunjel verde 😋

Coquelet de Bretagne copt în unt aromatizat și orez cu legume și nectarine la cuptor


Ingrediente
1 coquelet de Bretagne
200gr unt 80% grăsime la temperatura camerei
Sucul de la o lămâie
50ml vin alb
2 linguri pătrunjel verde tocat
2 căței de usturoi pisați
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
2 morcovi
5 cartofi roșii
220gr orez instant
2 necatarine
Rozmarin proaspăt sau uscat


Mod de preparare
Puiul se curăță foarte bine de resturile de pene, se spală și se tamponează cu un șervețel absorbant. Untul se amestecă cu pătrunjelul verde, sucul de lămâie, sare roz de Himalaya și piper proaspăt măcinat în funcție de preferințe, vinul și usturoiul. Se frământă cu ajutorul mâinii până devine o pastă omogenă. Se îmbracă puiul în untul aromatizat și se pune în frigider timp de 30 minute. Într-o tavă se pune orezul instant. Se curăță și se spală morcovii și cartofii. Morcovii se taie rondele mai grosuțe, cartofii în sferturi sau jumătăți, apoi se aranjează frumos peste orez. Se adaugă puiul îmbrăcat în unt aromatizat în mijloc. Nectarinele se taie felii și se pun peste legume. Se adaugă crenguțe de rozmarin sau rozmarin uscat peste legume și puțină sare roz de Himalaya. Se pune o felie de lămâie deasupra puiului, apoi se pune tava în cuptorul preîncălzit la 180° pentru o oră.

Notă*
Eu am folosit orez basmati, pe care l-am spalat în prealabil în 3 ape, motiv pentru care în tavă am adaugat 400ml apă.


Cotlet de porc în sos de usturoi 😋


Ingrediente:
6 bucăți de cotlet
Sare roz de Himalaya
Piper mozaic proaspăt măcinat
Ulei de răpiță sau floarea soarelui
3-4 căței de usturoi
2-3 linguri de făină
1 linguriță boia de ardei dulce
Mod de preparare
Carnea se condimentează cu sare si piper în funcție de preferințe, apoi se prăjește câteva minute pe ambele părți în ule încins. Se adaugă apă cât să acopere carnea și se lasă la fiert la foc mediu. Cât timp fierbe carnea se completează cu apă din când în când. Apa nu trebuie lăsată să scadă toată, altfel nu vom mai avea din ce să facem sos. Când e aproape fiartă carnea se adaugă usturoiul pisat, apoi când carnea este fiartă se prepară un deres din 2-3 linguri de făină, o linguriță de boia de ardei dulce și apă rece. Se ia recipientul cu carne de pe foc și se adaugă amestecul de făină, amestecând usor pentru omogenizare și să nu zdrobim carnea. Apoi se pune iar pe foc și se lasă câteva minute până primește consistența unui sos. E delicios alături de diferite garnituri din cartofi sau alaturi de un pilaf și o salată de ardei copți, așa ca în prezentare 😋

Șnițel milanez cu brânză Vintage Cheddar 😋


Ingrediente:
500gr piept de pui
2 ouă
100gr brânză Vintage Cheddar rasă
3 căței de usturoi
1/2 legătura pătrunjel verde sau 2 lingurițe pătrunjel verde uscat
2 ouă
3 lingurițe susan
100gr pesmet auriu
3-4 linguri de făină
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
Ulei de răpiță sau de floarea soarelui pentru prăjit


Mod de preparare
Se taie carnea fâșii. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe. Într-un bol se pune faină. Într-un alt bol se bat ouăle și se condimentează cu sare și piper. Într-un alt bol se amestecă pesmetul auriu cu brânză rasă, usturoiul pisat, pătrunjelul tocat mărunt și semințele de susan. Într-o tigaie se pune uleiul la încins. Se trec bucățile de carne prin faină, apoi prin amestecul de ou bătut și apoi prin amestecul de pesmet.

Se frig în uleiul încins la foc mediu pe ambele părți, aproximativ patru minute pe fiecare parte, până când se rumenesc frumos. Se scot pe un șervețel absorbant 😋

O bilă din carne tocată umplută cu spaghete și topping din mozzarella 😋

O bilă din carne tocată umplută cu spaghete delicioase, parmezan și un topping apetisant din mozzarella… o denumire mai inspirată pentru acest preparat nu am putut găsi 😋


Ingrediente:
Pentru compoziția de carne:
1kg carne tocata amestec vita-porc
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
1 cana pesmet granulat
2 catei de usturoi pisați
2 linguri pătrunjel verde tocat
2 linguri pastă de tomate
2 ouă
100gr parmezan ras
Pentru spaghete:
1 lingura ulei de măsline extra virgin
2 căței de usturoi pisați
200ml roșii pasate
Busuioc uscat
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
250gr spaghete
Pentru topping
200gr mozzarella


Mod de preparare
Se prepară carnea. Se amestecă toate ingredientele, apoi se frământă carnea cu mâna foarte bine. Se tapetează un bol cu folie alimentara, apoi se pune carnea, aranjându-se cu grijă pereții… ca în poză. Se pune bolul în frigider. Se prepară sosul cât timp se fierb pastele. Intr-un vas se pune uleiul de măsline extra virgin si usturoiul. Se lasa până își eliberează aromele. Se adaugă rosiile pasate, busuiocul, piperul și sarea și se lasă pe foc pana primește consistența unui sos. Se păstrează cateva linguri din sos, într-un bol. Se adaugă pastele fierte si scurse de apă. Se amestecă pentru omogenizare. Se adauga un strat de mozzarella peste amestecul de carne, apoi un strat de spaghete, un strat de mozzarella si iar un strat de spaghete… la fel ca în poze. La final se formează o minge din carnea umplută cu spaghete și mozzarella.

Eu am mai păstrat puțin amestec de carne pentru a reuși să închid și să formez bila de carne. Se pune bila de carne formată într-o tavă, apoi se unge cu ajutorul unei pensule cu ulei de masline. Se pune în cuptorul preincalzit la 190° pentru 30 minute. Apoi se scoate și se unge bila de carne cu sosul păstrat. Se pun feliile de mozzarella… ca în poza. Și se mai introduce tava în cuptor la 225° pentru 5 minute. După cele 5 minute se scoate tava din cuptor și adaugă puțin pătrunjel verde.

Și astfel veți obține o delicioasă „bombă culinară”, dar vă asigur că merită tot efortul 😋