Aripioare de pui cu usturoi și parmezan 😋


Ingrediente:
12-14 aripioare fără vârfuri… puteti folosi si aripioare secționate… eu am vrut „inimioare” ☺
100gr unt
100gr parmezan ras
4-5 căței de usturoi
1 lingură pastă de ardei sau fulgi de ardei roșu
2 linguri pătrunjel verde tocat
Sare
Piper mozaic proaspăt măcinat
3 linguri ulei de măsline extra virgin


Mod de preparare
Aripioarele se pun într-un bol, se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe. Se adaugă uleiul de măsline și se amestecă bine, apoi se așează pe un grill sau pe o tavă tapetata cu hârtie de copt si se pun în cuptorul preincalzit la 200° pentru 50 minute. Înainte cu câteva minute să scoateți aripioarele din cuptor, preparați sosul. Într-un bol amestecați usturoiul pisat, pătrunjelul verde tocat, fulgii de ardei, untul topit și parmezanul. Luați câte o aripioară și o treceți prin sos. La servire puteți adăuga mai mult parmezan 🙂

Omletă cu ton și ardei roșu 😋

Azi vă propun o omletă delicioasă în varianta mai sănătoasă, coaptă în cuptor 😋
Ingrediente:
5 ouă
O conservă de ton bucăți în suc propriu
1 jumatate ardei gras roșu
200ml lapte
2 linguri ulei de măsline extra virgin
Sare roz de Himalaya
Piper în 4 culori proaspăt măcinat
Ierburi de Provence (opțional)


Mod de preparare
Se unge o tavă cu ulei de măsline extra virgin. Se adaugă bucățile de ton scurse de sucul propriu și ardeiul gras roșu tăiat fâșii. Se bat bine ouăle cu ajutorul unui tel. Se adaugă laptele, sare, piper și opțional niște ierburi de Provence. Se adaugă compoziția în tava. Se pune tava în cuptorul preincalzit la 180° pentru aproximativ 10-15 minute sau până când omleta este gata.

Supă cremă de linte verde în stil marocan 😋

Supă cremă de linte verde în stil marocan
Ingrediente:
250gr linte verde
1 ceapă medie (eu am folosit ceapă roșie)
3-4 căței de usturoi
O roșie mare decojita și tăiată bucăți
1/2 legatura patrunjel verde
3-4 linguri ulei de măsline extra virgin
1 linguriță sare roz de Himalaya
1/2 linguriță curcuma
1/2 linguriță chimion
1/2 linguriță coriandru uscat
1 linguriță boia de ardei dulce


Mod de preparare
În uleiul de masline se pune ceapa tăiată și usturoiul pisat și se lasa 2-3 minute la foc mic până își eliberează aromele și se înmoaie puțin. Se adaugă condimentele. Apoi patrunjelul verde și roșia tăiată cuburi. Se mai lasă puțin la foc, apoi se adauga lintea verde, spălată în prealabil… Se adauga un litru de apa si se lasă la fiert până se fierbe lintea foarte bine, aproximativ o oră. Se mai adauga apă în timpul fierberii… eu am mai adaugat 500ml apă. Când e fiartă lintea se stinge focul și se lasă la răcit. Apoi se mizează cu ajutorul unui blender vertical foarte bine. Se mai adauga sare în funcție de preferințe. E foarte bună și rece… Mie îmi place așa simplă, iar lui Damian, băiețelul meu, neaparat cu crutoane 🙂

Ciuperci umplute cu mozzarella și roșii cherry 😋

Un prânz rapid și delicios pentru mămici „mereu pe fugă”… Ciuperci umplute cu mozzarella și roșii cherry, aromatizate cu usturoi, pătrunjel verde, puțin busuioc și o reducție de oțet balsamic… și muuultă salată 😋 #capresestuffedgarlicbuttermushrooms #italiancuisine

Ciuperci umplute cu mozzarella și roșii cherry
Ingrediente:
5-6 ciuperci champignon mari
Cateva roșii cherry taiate jumătăți
O bucată mozzarella proaspătă
Busuioc uscat
Sare roz de Himalaya
Piper în 4 culori proaspăt măcinat
2 linguri unt topit
2 căței de usturoi pisați
1 linguriță pătrunjel verde tocat
1/4 cană oțet balsamic
2 lingurițe zahar brun


Mod de preparare
Ciupercile se curăță si se spală, apoi se ung pe ambele părți cu o pensulă de bucătărie cu un amestec obtinut din unt, usturoi, patrunjel verde si puțină sare. Se pun ciupercile într-o tavă tapetata cu hârtie de copt. Apoi se adaugă mozzarella și roșii cherry în fiecare ciupercă. Se presară busuioc uscat și piper proaspăt măcinat. Se pune tava în cuptorul preincalzit la 200° pentru aproximativ 10 minute, până când se topeste mozzarella. Între timp se prepară o reducție de oțet balsamic din oțet balsamic și zahărul brun. Cele 2 ingrediente se amesteca si se pun la fiert la foc mare până începe compozitia să fiarbă, apoi se reduce focul si se lasa la fiert pentru aproximativ 10 minute până se reduce la jumătate compoziția și primește consistența unui sirop. Ciupercile se stropesc cu reducția de oțet balsamic.

Mic dejun delicios și sănătos

Se spune că ar trebui să mâncăm la mic dejun ca un rege și la cină ca un cerșetor. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu prea mănâncă un mic dejun adecvat și, în nici un caz, un mic dejun copios. În ceea ce mă privește, micul dejun e un lux de weekend 🙂 Micul dejun are rolul de a oferi energie pentru întreaga zi, motiv pentru care ar trebui să conțină cereale integrale, alimente bogate în calciu, proteine și fructe bogate în vitamine și minerale. Azi nu vă voi propune un mic dejun ca la carte, dar vă voi propune un mic dejun sănătos și delicios. Am eliminat cerealele integrale din rețeta micului dejun perfect și i-am făcut un plating de senzație… așa ca să vă induc în eroare… 😁😜

Micul meu dejun sănătos și delicios e doar un mic dejun sănătos și delicios… 😃 Nu conține cartofi prăjiți, nici ou ochi. E o reinterpretare sănătoasă a clasicei farfurii cu cartofi prăjiți și ou ochi… și e pregătită cu multă dragoste pentru băiețelul meu.

Mic dejun sănătos și delicios
Ingrediente:
200gr iaurt grecesc
1 piersică din compot
1 măr verde

Chifteluțe rumene și pufoase 😋

Chiftelele sunt un fel de mâncare foarte des întâlnit în țară noastră. Pe blogul meu veți întâlni mai multe rețete de chiftele sau chifteluțe. Azi vă propun o rețetă de chifteluțe din carne de porc rumene și pufoase 😋

Chifteluțe
Ingrediente:
500gr carne de porc
3 căței de usturoi mari
1/2 legătura pătrunjel verde
1 ou
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
3 linguri de făină
Ulei de răpiță pentru prăjit
Mod de preparare
Carnea de porc se amestecă cu usturoiul pisat, pătrunjelul verde, ou, sare roz de Himalaya și piperul proaspăt măcinat. Se formează chifteluțele. Se trec prin faină, apoi se frig în tigaia cu ulei de răpiță încins, până se rumenesc frumos.

Legume la cuptor

Legumele și fructele colorate sunt o adevărată sursă de sănătate. Roșu, galben, portocaliu și mov sunt culorile pe care vi le propun azi în farfurie prin această rețetă delicioasă de legume la cuptor. #colorsinmyplate

Legume la cuptor
Ingrediente:
1 varză roșie medie
2 morcovi
1 kg cartofi roșii
Câteva roșii cherry
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
3-4 linguri ulei de măsline extra virgin
1 linguriță cimbru uscat
100ml apă


Mod de preparare
Se curăță, se spală și se taie cartofii în sferturi. Morcovul se curăță și se taie rondele. Roșiile cherry se spală, dar se lasă întregi. Varza se taie felii mai groase. Se unge o tavă cu uleiul de măsline. Se adaugă legumele. Se condimentează cu sare și piper. Se presară cimbru uscat. Se adaugă apa. Apoi se acoperă tava cu folie de aluminiu. Se pune tava în cuptorul preincalzit la 180° pentru aproximativ 30 de minute sau până când sunt gătite legumele.

Cheesecake copt cu migdale 😋

Cheesecake copt cu migdale
Ingrediente:
Pentru blat:
24 biscuiți oreo
6 linguri unt topit

Pentru crema de brânză:
675gr cremă de brânză
1 cană zahăr
3 ouă mari
1/4 cană smântână
2 linguri făină
1 linguriță esență de migdale
1/4 linguriță sare

Pentru topping:
200gr ciocolată cu lapte
200ml smântână pentru frișcă 35% grăsime
Fulgi de cocos
Fulgi de migdale

Mod de preparare
Pentru blat se sfărâmițează biscuiții oreo cu ajutorul unui robot de bucătărie, apoi se amestecă cu untul topit.Se tapetează o tavă cu pereți detașabili cu hârtie de copt și se înfășoară foarte bine cu folie de aluminiu partea de jos a tăvii. Se presează ușor blatul de biscuiți oreo. Apoi se prepara crema. Se mixează crema de brânză cu zahărul. Se adaugă pe rând câte un ou. Apoi se adaugă smântâna, făina, esența de migdale și praful de sare. Se toarnă crema de brânză peste blatul de biscuiți oreo. Se pune tava într-o altă tavă adâncă. Se toarnă apă clocotită în tava adâncă până când nivelul apei ajunge la jumatatea tăvii cu cheesecake. Se coace în cuptorul preincalzit la 180° pentru 1h și 10′ maxim 1h și 30′. Apoi se oprește cuptorul. Se dechide usa cuptorului și se lasă cheesecake-ul în cuptor încă o oră la răcit. Apoi se pune cheesecake-ul în frigider pentru cel puțin 5 ore sau peste noapte. Pentru topping: se încălzește într-o cratiță mică smântâna pentru frișcă. Se adaugă ciocolata și se lasă la topit aproximativ 5 minute. Se amestecă pentru omogenizare și se lasă puțin la răcit. Apoi se toarnă peste cheesecake și se ornează cu fulgi de cocos și migdale. Se mai lasă la frigider încă 10 minute înainte de feliere.

Salată cu avocado și năut crocant 😋

Salată cu avocado și năut crocant
Ingrediente:
1 conserva naut
1 avocado
Sucul de la o lămâie
1 castravete mare
Cateva roșii cherry
Salata mix
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
Ulei de măsline extra virgin
Mod de preparare
Nautul se scurge de apă se amestecă cu 1/2 linguriță sare roz de Himalaya, 1/2 linguriță boia se ardei dulce, 1/2 linguriță praf de usturoi și 2 linguri de ulei de măsline extra virgin. Apoi se aranjează într-o tavă și se pune în cuptorul preincalzit la 200° pentru 25 de minute. Într-un bol se pune salata mix, roșiile cherry tăiate jumătăți, avocado tăiat felii, și bucățile de castravete. Se adaugă nautul copt, sucul de lămâie și 2-3 linguri de ulei de măsline extra virgin. Se condimentează cu sare și piper în funcție de preferințe.

Mămăligă cu brânză, bacon prăjit și smântână

Mămăliga cu brânză, bacon prăjit și smântână este o rețetă delicioasă foarte ușor de preparat. Și, pentru că, această rețetă nu are nevoie de o prezentare specială, i-am făcut un plating special. Am adăugat ingrediente speciale: felii de slăninuță, ceapă roșie, roșii și puțină sare neagră de Himalaya, pentru a adauga puțină culoare și pentru a scoate în evidență acest minunat preparat 😜

Mămăligă cu brânză, bacon prăjit și smântână 😋
Ingrediente:
250gr faină de mălai
1 litru apă
1 linguriță sare roz de Himalaya
125gr bacon cubulețe
300gr smântână 35% grăsime
200gr brânză
1 linguriță unt pentru uns formele
Câteva bucăți de slăninuță, ceapă roșie, roșii și puțină sare de Himalaya neagră pentru plating 😜
Mod de preparare
Pentru mămăligă se pune un litru de apă la fiert. Se adaugă 1 linguriță sare roz de Himalaya. Când apa începe să fiarbă se presară 250gr mălai, amestecându-se continuu cu un tel ca să nu se formeze cocoloașe, apoi cu o lingură de lemn până când mămăliga este gata. Baconul se prăjeste câteva minute într-o tigaie. Se ung formele cu unt (am folosit doua forme ramekin). Se adaugă un strat de mămăligă. Apoi un strat de brânză, bacon, smântână și încă un strat de mămăligă. Deasupra se presară puțină brânză. Se pun formele în cuptorul preîncălzit la 180° pentru 10-15 minute.