Omletă cu roșii și brânză Grana Padano (fără ulei)

Azi vă propun o variantă mai sănătoasă, dar foarte gustoasă a omletei tradiționale. O omletă gătită fără ulei, ci roșii și brânză Grana Padano😋


Ingrediente:
500gr roșii decojite și mărunțite cu ajutorul unui robot de bucatarie sau 500gr roșii pasate
4 ouă
50gr brânză Grana Padano
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat


Mod de preparare
Roșiile decojite și mărunțite se pun într-o tigaie la foc mediu si se lasa până când primesc consistența unui sos mai gros. Apoi se adauga ouăle bătute condimentate cu sare si piper și amestecate cu grana padano. Se lasa la foc mic, amestecandu-se continuu până când omleta este gata. E foarte bună si calda, dar și rece 😋

Legume la cuptor

Legumele și fructele colorate sunt o adevărată sursă de sănătate. Nutriționiștii vorbesc despre un curcubeu al nutriției format din fructele si legumele de culoare roșie, portocalie, galbenă, verde, albă și mov. Azi vă propun o delicioasă farfurie cu legume la cuptor, în care puteți 5 culori: roșu, portocaliu, galben, verde și alb 🙂


Ingrediente:
1 kg cartofi
1 zucchini mic
1 conopidă mică
2 morcovi
100gr baby spanac
Câteva roșii cherry
1/2 ardei roșu
1/2 ardei verde
1 căpățână usturoi
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
1 linguriță cimbru uscat
4 linguri ulei de măsline extra virgin
200ml apă


Mod de preparare
Cartofi se curăță, se spală și se taie în sferturi. Morcovii se curăță, se spală și se taie în sferturi sau rondele. Zucchini se spală și se taie în funcție de preferințe. Conopida se spală și se rupe buchețele. Căpățâna de usturoi se spală și se taie în jumătate. Roșiile cherry se spală și se lasă întregi. Baby spanacul se spală și se pune la scurs, iar ardeii se spală și se taie fâșii. Într-o tavă se adaugă uleiul și legumele. Se sărează și se piperează în funcție de preferințe. Se adaugă cimbru uscat și apa. Se acoperă tava cu folie de aluminiu și se pune în cuptorul preincalzit la 180° pentru 30-40 minute.

Salată de vinete cu usturoi și ardei copți 😋


Ingrediente:
4 vinete medii coapte și lasate 30 minute la scurs
3 ardei kapia mari copți
3 căței de usturoi dați pe răzătoare mică
Sare roz de Himalaya
50-100 ml ulei (de răpiță am folosit eu)
1 linguriță suc de lămâie sau oțet
Mod de preparare
Vinetele coapte si lasate la scurs se marunțesc cu ajutorul unui cuțit de inox, se pun intr-un bol, se adaugă sare, usturoiul pisat și ulei si se mixează. Apoi se adaugă sucul de lămâie sau oțet (eu am folosit o lingură de oțet de data aceasta) și ardeiul copt tăiat bucățele și se amestecă cu o spatula de lemn.

Prăjitură cu prune

O rețetă ușoară, delicioasă pentru care am folosit doar câteva Ingrediente: 😋
100gr faină
125gr zahar pudră
3 ouă medii
1 praf de copt
2 linguri de cacao
4 linguri de apă
Aproximativ 500gr prune
Pentru crema:
1 budincă de vanilie
320ml lapte
2 linguri zahăr
Optional 50gr unt


Mod de preparare
Se prepară prima data budinca de vanilie folosindu-se cei 320ml lapte si cele 2 linguri de zahăr. Apoi se lasă la răcit. Eu am mixat budinca rece cu 50gr unt la temperatura camerei, apoi am lasat budinca la frigider până la prepararea compoziției. Puteti utiliza budinca de vanilie fără să o mixati cu unt. Pentru blat se separa cele 3 ouă. Albusurile se bat spumă cu un praf de sare. Gălbenușurile se mizează cu zaharul pudră. Faina se amestecă cu praful de copt si cele 4 linguri de apă. Se adaugă peste galbenusuri. Se mixeaza pentru omogenizare. Se adaugă cele 2 linguri de cacao. Se mixează. Apoi se adaugă spuma de albușuri și se mai amestecă o dată pentru omogenizare. Se tapeteaza o tavă cu hartie de copt sau se unge cu unt. Se adauga compoziția. Apoi din loc în loc crema de vanilie sau budinca. Apoi jumătați de prune. (Ca în poza) Se introduce tava în cuptorul preincalzit la 180° pentru aproximativ 30 de minute.

Supă cremă de morcovi cu ghimbir 😋


Ingrediente:
4 morcovi mari
O ceapă roșie
Un cartof dulce
2-3 linguri ghimbir proaspăt ras
2 linguri ulei de măsline extra virgin
Sare
Piper proaspăt măcinat
100ml smântână pentru gătit
Mod de preparare
Se curăță legumele. Se spală. Se taie rondele mai groase morcovii și cartoful dulce, ceapa se toacă, iar ghimbirul se rade. Într-o oală mai mică se pune uleiul de măsline, ceapa și ghimbirul și se prajeste 2-3 minute cât să își elibereze aromele. Apoi se adaugă morcovii și cartoful. Se mai lasă 2-3 minute la prăjit si se adaugă 1l de apă. Se condimenteaza cu sare și piper. Se lasă la fiert sub capac aproximativ 15-20 minute pana sunt moi legumele. Apoi se scot legumele și se mixeaza cu puțină supă. Se mai adaugă supă în funcție de consistența dorită. Se pune într-o oală mai mică înapoi pe foc și se adaugă smântâna pentru gătit. Se lasă un minut și se oprește focul. Se servește cu crutoane… ideale sunt cele cu aromă de usturoi 😋

Sos de vișine 😋

Un sos de vișine delicios, dulce-acrișor , ideal pentru diferite fripturi. Azi vi-l prezint alături de chifteluțe din carne de vită 😋

Sos de vișine
Ingrediente
200gr vișine fara samburi congelate pe care le-am decongelat
100ml suc scurs de la vișinele decongelate
1baton scorțișoară
5 cuisoare
Un praf scorțișoară măcinată
2 lingurițe de zahăr
1 felie de lămâie
Un praf de sare
200ml frișcă pentru gătit
15gr amidon
Un praf de sare


Mod de preparare
Se pun vișinele împreună cu apa, batonul de scorțișoară, cuisoarele, felia de lămâie, un praf de scorțișoară la fiert. Cand începe să fiarbă se adaugă zahărul. Apoi se scoate felia de lămâie, batonul de scorțișoară și cuisoarele. Se adaugă frisca pentru gătit. Se amestecă și se aduce din nou la fierbere. Între timp se amestecă amidonul cu 2-3 linguri de apă rece. Apoi se adaugă peste sosul de vișine, amestecând continuu. Cu această cantitate de amidon se obține un sos cu o consistență foarte cremoasă. Dacă doriți o variantă mai fluidă, puneti doar jumătate din cantitatea de amidon. Se mai lasă un minut după adăugarea amidonului. Se adaugă sare în funcție de preferințe.

Piept de pui în sos de oțet balsamic 😋


Ingrediente:
Un piept de pui
1/4 cana de oțet balsamic
2 linguri ulei de măsline extra virgin
O lingură muștar dulce
O lingură miere (miere bio crudă de zmeură am folosit eu)
1 lingură fugi de ardei roșu
Sare de Himalaya
Piper proaspăt măcinat
Câteva roșii cherry
2 lingurițe praf de usturoi
2 linguri ulei pentru prăjit pieptul de pui.


Mod de preparare
Se prepară prima dată sosul de oțet balsamic. Într-un bol mai mic se amestecă uleiul de măsline cu oțetul balsamic, mierea, muștarul, praful de usturoi, fulgii de ardei roșu, sarea și piperul. Pieptul de pui se taie fâșii, se condimentează cu sare și piper și se frige câte 3 minute pe o parte și 3 pe cealaltă parte într-o tigaie cu puțin ulei încins până când devine puțin auriu. Se scoate și se pune deoparte. În aceeași tigaie se pun roșiile cherry și se lasă aproximativ 5 minute până se înmoaie puțin. Apoi se adaugă iar pieptul de pui în tigaie și se toarnă sosul de oțet balsamic. Se mai lasă pe foc aproximativ 5 minute până când compoziția primește consistența unui sos.

Salami egg cups

Un mic dejun de weekend delicios 😋
Ingrediente:
Pentru o bucată: 4 felii salam uscat
1 lingură mozarella rasă
1 ou
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat


Mod de preparare
Se unge cu putin ulei o tavă pt brioșe. Se aranjează feliile de salam (câte 4 ca în poză, formând un coșuleț). Se adauga mozzarella și se sparge un ou. Se condimenteaza cu sare si piper. Se pune tava în cuptorul preincalzit la 180° pentru 10 minute sau până sunt făcute ouăle.

Lemon bars

Dacă vă plac prăjiturile cu lămâie, atunci, cu siguranță, Lemon bars s-ar situa în topul preferințelor 😋


Ingrediente:
Pentru blat:
226 gr unt la temperatura camerei
100gr zahăr
256gr faină
Pentru crema de lămâie
300gr zahăr
160ml zeama de lămâie
32gr faină
4 ouă mari


Mod de preparare
Amestecati zahărul cu untul și faină… utilizați o furculița sau cu mâna. Obțineți un aluat sfaramicios pe care îl întindeti într-o tavă tapetata cu hârtie de copt. Coaceti blatul în cuptorul preincalzit la 175° timp de 15-20 de minute până când blatul devine puțin galbui și tare. Între timp preparati cremă de lămâie. Amestecați într-un bol zahărul cu faină. Adăugați ouăle și mixati cu un mixer. Apoi zeama de lămâie. Adăugați compoziția obținută în tavă peste blat si mai coaceti prăjitură încă 20 de minute. Lăsați să se răcească puțin prajitura, apoi o puneți în frigider pentru cel puțin 2 ore. Deasupra presărati la servire zahăr pudră.

Orez fiert în lapte de cocos cu ciuperci 😋


Ingrediente:
Pentru orez
125gr orez
200ml lapte de cocos
175ml apă
1 linguriță sare roz de Himalaya
Pentru cuuperci
2 linguri ulei de răpiță
500gr ciuperci champignon
Sare roz de Himalaya
Piper proaspăt măcinat


Mod de preparare
Se spală orezul în 3 ape și se pune la fiert la foc mediu împreună cu laptele de cocos, apă și sare. După ce s-a absorbit toată apa și orezul e fiert se oprește focul și se lasă orezul acoperit 5 minute, apoi se amestecă ușor cu o furculiță.
Ciupercile și spală foarte bine și opțional se curăță de coajă. Se taie felii și se prăjesc în uleiul de răpiță până când se elimină toată apa lăsată de ciupercuțe și se rumenesc frumos. Se condimentează cu sare si piper.